RO: Catalogul Miki Velciov. Land art și intervenții în natură deschide seria proiectelor editoriale propuse de Asociația Tehnoarte pentru a aduce în sfera publică opera unor artiști care au contribuit la definirea creației artistice timișorene în ultimii zece ani. Acest prim catalog din serie cartografiază șaisprezece proiecte artistice realizate de Miki Velciov în perioada 2016 – 2023, în care sunt prezentate multiplele valențe ale land art-ului, atât la nivel tematic, prin abordarea unor concepte specifice activismului ecologist, cât și la nivel tehnic, prin crearea unor instalații anamorfice monumentale care implică privitorii în iluzii optice extinse la scara peisajului. Catalogul dezvăluie astfel un întreg arsenal al conceptelor și descrierilor tehnice, schițe și notițe, măsurători, calcule și analize topografice, urmate de fotografii din timpul creației și imagini realizate cu drona cu scopul de a surprinde operele în ansamblul lor.
De asemenea, este prezentat arsenalul tehnic cu ajutorul căruia Velciov își realizează instalațiile anamorfice monumentale care implică privitorii în iluzii optice extinse la scara peisajului, raportându-se la puncte de fugă ce decurg din piramidele perspectivei vizuale. Documentația este completată de studii critice realizate de autori invitați, precum Ileana Pintilie, care face referință la rolul artistului land art de a releva problematici ecologiste. Gabrielle Schwarz evidențiază tendința experimentelor land art de a transforma tema clasică a peisajului într-un „flux al propriilor noastre mișcări în spațiu, cât și al condițiilor schimbătoare din jurul nostru”. Maria Orosan Telea vorbește despre istoria abordărilor de tip anamorphosis abscondita, specifice barocului italian în sensul de „a crea ansambluri armonioase, echilibrate sau vizând obținerea unor efecte optice de alungire a distanțelor, de egalizare a unor elemente care în fapt au dimensiuni diferite. Horațiu Lipot ne adresează o întrebare retorică: „Ce ar crede un arheolog dintr-un viitor super-rațional despre aceste veritabile codice ale lui lui Miki Velciov?”. Aura Bălănescu evidențiază „situațiile observaționale” specifice compozițiilor lui Velciov, care plasează privitorul într-un context al coexistenței stărilor contradictorii.
Miki Velciov abordează un limbaj artistic inedit, printr-o sinteză a genurilor artistice tradiționale, pictură, sculptură, arhitectură, în relație cu noile genuri precum fotografia și video ca martore ale procesului de facere și desfacere a operei, acordând atenție legăturii dintre artă și natură, așa cum observăm în proiectele realizate la Pădurea Verde, Hidrocentrală, Gărâna sau Cetate Arts Danube. Însă, ulterior, în proiectele de la Stațiunea Tinerilor Naturaliști, canalul Subuleasa, Land art Shilla sau la Școala de vară de la Apoș, Velciov a demonstrat cum expertiza sa poate fi împărtășită artiștilor, arhitecților în formare și tinerilor interesați de artă contemporană sau de intervenții în natură. Această dimensiune pedagogică dedicată studenților de la arte, arhitectură și agronomie a devenit parte a procesului său de creație prin implicarea în workshopuri, prezentări și sesiuni de creație colectivă, fiind evidențiată și o componenta de estetică relațională, prin care temele naturii sunt abordate ca pretexte de discuție cu privire la influența omului asupra mediului natural. Catalogul oferă, astfel, o viziune din spatele procesului creativ al unor opere complexe, cu un potențial educațional și informativ.
Operele de land art create și documentate de Miki Velciov nu mai există, multe au fost intervenții efemere în situri pe care le-a redobândit natura, sau intervenții care au fost montate, documentate și demontate. Catalogul devine astfel mărturia unică a unei serii de creații artistice dispărute, poziționându-se ca un debut editorial important pentru artist, dar și pentru scena de artă națională. În acest context, o carte de artă cu imagini și explicații oferite de artist, dar și texte critice semnate de teoreticieni invitați, poate media relația între public și o nișă artistică necunoscută, însă cu potențial de a deveni vizibilă și informativă. Catalogul îl propune pe Miki Velciov ca reprezentant al curentului land art în Europa, dar pune pe hartă și spații naturale specifice arealurilor sălbatice în care artistul a creat printr-un conținut abordabil și consistent pentru ca publicul să înțeleagă procesul și provocările intervențiilor artistice în natură, precum și de a ridica probleme despre influența omului asupra mediului natural.
ENG: The catalogue Miki Velciov. Land Art and Interventions in Nature opens a series of editorial projects proposed by the Tehnoarte Association to bring into the public sphere the work of artists who have contributed to defining Timișoara’s artistic creation in the last 10 years. This first catalogue in the series maps 16 artistic projects realised by Miki Velciov between 2016 and 2023, in which the multiple valences of land art are presented, both thematically, by addressing specific concepts of environmental activism, and technically, by creating monumental anamorphic installations that engage the viewer in optical illusions extended to the scale of a landscape. The catalogue thus reveals a whole arsenal of technical concepts and descriptions, sketches and notes, measurements, calculations and topographical analysis, followed by photographs taken during the creation and drone images to capture the works as a whole.
It also presents the technical arsenal used by Velciov to realise his monumental anamorphic installations that involve viewers in optical illusions extended to the scale of the landscape, referring to vanishing points arising from the pyramids of visual perspective. Guest authors such as Ileana Pintilie complement the documentation with critical studies, referring to the role of the land art artist in bringing ecological issues to light. Gabrielle Schwarz emphasises the tendency of land art experiments to transform the classical theme of the landscape into a “flux, due to both our own movements through space and the changing conditions around us.” Maria Orosan Telea talks about the history of the anamorphosis abscondita approaches, specific to the Italian Baroque to “ create harmonious, balanced ensembles or achieve optical effects of lengthening distances and equalising elements, which, in fact, have different dimensions.” Horațiu Lipot asks us a rhetorical question: “What would an archaeologist from superrational future think of these true codexes by Miki Velciov?” Aura Bălănescu emphasises the “observational situations” specific to Velciov’s compositions, which place the viewer in the context of the coexistence of contradictory states.
Miki Velciov approaches a novel artistic language by synthesising traditional artistic genres like painting, sculpture, and architecture with new genres like photography and video, which he uses as witnesses of the process of creating and unmaking the work. His attention to the link between art and nature is evident in the projects he has realised at Green Forest, Hydropower, Garana, or Arts Danube Citadel. But later, in projects at the Young Naturalists’ Resort, the Subuleasa Canal, Land Art Shilla, or the summer school in Apoș, Velciov demonstrated how his expertise can be shared with artists, architects in training, and young people interested in contemporary art or interventions in nature. This pedagogical dimension dedicated to art, architecture, and agronomy students has become part of the creative process through their involvement in workshops, presentations, and collective creation sessions, and a relational aesthetics component has been highlighted, whereby the themes of nature are approached as pretexts for discussion on the influence of man on the natural environment. This catalogue thus offers a glimpse behind the creative process of complex works with educational and informative potential.
The land art works created and documented by Miki Velciov no longer exist; many were ephemeral interventions in sites that nature has reclaimed or interventions that have been installed, documented, and dismantled. This catalogue thus becomes a unique testimony to a series of lost artistic creations, positioning itself as an important editorial debut for the artist, who thus wishes to contribute to the national art scene. In this context, an art book with images and explanations directly from the artist and critical texts from theorists can mediate the relationship between the public and an unknown but potentially visible and informative artistic niche. The catalogue proposes Miki Velciov as a representative of the land art movement in Europe, but also maps the specific natural spaces of the wild areas in which the artist has created through approachable and consistent content for the public to understand the process and challenges of the act of creating artistic interventions in nature, as well as raising questions about human influence on the natural environment.
Aura Bălănescu and Alexandru Boca, editori/editors