06 – 20 decembrie 2016, Muzeul Temporar de Artă Contemporană / Galeria Calpe, Timișoara
Curator: Cosmin Haiaș
Artiști: Aura Bălănescu, Ciprian Chirileanu, Cosmin Haiaș, Marius Jurca, Livia Mateiaș, Liliana Mercioiu Popa, Maria Orosan Telea, Sorin Oncu, Iulia Pordea, Renée Renard, Petrică Ștefan, Daniel Tellman, Bogdan Tomșa, Nicolae Velciov
CONCEPT
Hidden Agenda este un proiect Avantpost, un proiect al cărui titlu s-a impus într-o manieră la fel de abruptă și neașteptată ca evenimentul nefericit care a cauzat alegerea acestuia, anume dispariția imprevizibilă și tragică a prietenului nostru Sorin Oncu, într-un arc de timp atât de scurt încât ne-a fost refuzat până și sentimentul de acceptare a inevitabilului prin acordarea unei minime perioade de resemnare. În mod firesc, un astfel de eveniment dramatic a generat inițial sentimente de neputință, de furie, de refuz al evidențelor, urmate în timp de necesitatea înțelegerii unor reguli și pârghii proprii unei instanțe inaccesibile sferei umanității.
Pentru că o încercare de descifrare a acestor reguli pare imposibilă, Hidden Agenda propune o serie de lucrări construite ca un container al memoriei, dar și ca o zonă conflictuală, un loc care forțează deconstrucția proceselor afective, un spațiu al discursului interogativ și, în același timp, un desfășurător al ciclului firesc al normalității. Titlul echivoc al proiectului, construcția sintactică ambiguă, sugerează o zonă de disconfort prin opoziția celor doi termeni ai expresiei. Ea confirmă ceea ce Richard Rorty numește contrastul dintre cuvinte. În cercetările întreprinse asupra limbajului, el afirmă că acesta capătă un sens tocmai datorită acestui efect de contrast dintre cuvinte. În cazul nostru, agenda – identificată ca o memorie externă ce conține toate informațiile în mod accesibil la vedere, urmată de ascuns conferă acel raport de excludere ce subliniază antiteza cu transparența unei agende accesibile oricui. Într-un fel, în titlul proiectului există ingredientele unei construcții insidioase cu conotații uneori negative, care trecând dincolo de interpretarea facilă, face subliminal transferul într-o zonă obscură, a echivocului. Chiar definiția expresiei, care propune într-un din variante următoarea formulare: “Dorința sau planul de a implementa o anumită idee fără a spune nimănui chiar dacă aceasta poate afecta oamenii într-un mod negativ”, sugerează ideea de inutilitate a căutărilor.
Nu vom afla niciodată dacă suntem contemporanii unui performance de dimensiuni cosmice, care implementează un master-plan al destinelor, dar dacă el există, cu certitudine nu se calchiază pe planurile individuale, pe mini-destinele imaginate de fiecare individ. Putem afirma, fără să cădem în eroare, că apartenența indivizilor la biblioteca universală a agendelor ascunse nu este opțională. În fond, fiecare individ beneficiază invariabil în ultimă instanță de o agendă ascunsă, secretă și invizibilă, diferită de cea personală imaginată într-un mod subiectiv, întotdeauna favorabilă sieși. Retorica comemorativă a construcției vizuale propusă de lucrări oferă un spațiu de convergență a memoriei, a interogării și uitării. Apelul la memorie, interogarea existenței unei entități de tip “deus ex-machina”, a agendei intruzive concepută de aceasta ca rezolvare viabilă a continuității, toate încearcă să se grupeze în acest proiect, nu ca o soluție înțepenită, fixă, ci ca un spațiu de reflecție și, mai mult, un spațiu dual al interogării, pe de o parte asupra unui “aleator” de neocolit, iar pe de altă parte, asupra unui “dat” ca un performance inevitabil.
Parteneri:
– Muzeul Temporar de Artă Contemporană / Calpe Gallery
– artouching
– Asociația ArtON
– Facultatea de Arte și Design Timișoara
– FEAA Timișoara
– Universitatea de Vest din Timișoara
Partener media:
– TVR Timișoara
Sponsori:
– Enoteca de Savoya
– Alsting Timserv
Artiști / Lucrări
Liliana Mercioiu Popa, Contraforți, 150×200 cm, instalație din țevi metalice, 2016
Liliana Mercioiu Popa, Combinatorică, 100×120 cm, acrilic pe pânză, 2016
Liliana Mercioiu Popa, Echilibristică, module din lemn dimensiuni variabile, 2016
Liliana Mercioiu Popa, Interval, acrilic pe pânză, 2015
Marius Jurca
Cosmin Haiaș
Livia Mateiaș, Matter of the Universe, 2016
Aura Bălănescu, Soarele de la miezul nopții / Midnight Sun, instalație digitală tactilă, 2016
Nicolae Velciov, Îngrădire temporară, 2016
Aura Bălănescu, Umbre ascunse / Hidden Shadows, videoproiecție, 2016
Ciprian Chirileanu
Bogdan Tomșa, The Cube, instalație, 2016
Cosmin Haiaș, Satin Pillow to Cry On, 2016
Sorin Oncu, Geography of the Heroes, 2013
Sorin Oncu, Endless Loop, 2013
Sorin Oncu, The Wind, 2015
Iulia Pordea, 2016
Iulia Pordea, 2016
Livia Mateiaș, Terraform, 2016
Bogdan Tomșa, Little Boy, cărbune pe pânză, 2016
Nicolae Velciov, Inside View, 2015
Petrică Ștefan, 2016
Marius Jurca
Renee Renard, On a Thursday in July, instalație, 2016
Maria Orosan Telea, Vechea agendă ascunsă / The Old Hidden Agenda, obiect, 2016
Daniel Tellman, Mașina timpului / Time Machine, 2016